Nu sunt eu asta. Eu nu sunt eu cum nici vântul nu e vânt, nici furtuna nu-i furtună nici existenţa nu există în existenţa ei. Eu n-am păr atât de aspru, şi nici sprâncene. Nici fiori deasupra pielii căzute peste alţii vii. Eu n-am oglinzi către suflet, decât câteodată când tu insişti să mă cunoşti prin căpruiul lor. N-ai găsit până acum altă cale? Eu sunt şi astăzi încă două, înăuntrul meu- adânc, în lumină şi orgolii, întuneric şi iubire, ură şi gelozie, surse şi alte milioane de stări. Deci câte sunt eu acum? Mă atac în ele – mă sinucid în sentimente ca să nu ajung la miliarde de mine. Tragic ar fi şi pentru tine să fie mai multe decât sunt eu - aşa cum sunt.
Şi nu pot să fac nimic mai bun cu mine, decât să fiu – credeai că-i simplu să-ţi ţii coatele drepte într-un centru de suflete?
E grea acceptarea când ne place atât de mult să ne minţim. Ne iubim în minciuni până murim.
Nemulţumire - îţi zic din nou , Ce-o fi – o fi
Că poate mai e un Dumnezeu
După asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu