Îmi eşti în iarnă

Voi fi puternică şi-am să-ţi arăt cum se naşte iubirea din lumină şi se îngenunchează suflete-n rutina asta din pulbere de zăpadă fină ca acum când doar suntem şi doar ne vrem şi doar ne lipim pielea de frig şi o suflăm cu miros de ţigară ca să se încălzească şi ne mângâiem lacrimile cu atingeri apăsate de degete ce miros a Crăciun şi mă înveţi cum se sărută pe dos cum se iubeşte cu prajitura în cuptor şi cozonacul la dospit inimi şi-mi asculţi marea-n scoici de lumină şi mi se încruntă fruntea ca să pleci cu vara dacă vrei dar rămâi că-ţi place şi ţie-n iarnă şi-n ninsoarea care ba nu-i. Ne recunoaştem în fiecare tinereţe de-a noastră cu ce-i acum dincolo de ferestra pe care-o şterg cu vârful nasului încetând să mai fiu dezamăgită că oricine-cineva nu vine. Şi-ţi sunt viaţă în etaje înalte prin gesturi de reluare pe obraz şi-n feluri în care mă înveţi să râd din naivitatea pe care o aveam şi n-o găseam şi să-ţi ador bunătatea şi să-mi adori frumuseţea din ochi care-mi privesc cu indiferenţă timpul. Şi-mi eşti povestitor în frigul din caldură şi mă reiei mereu de la început până la sfârşit şi fiecare por îţi e cuvânt şi le aranjezi în pagini de mine şi se transformă-n noi. Prin genele mele care-ţi urlă cu tăcere cât de dor le-a fost să fie un răsărit în iarna cuiva.

Îmi eşti în iarna asta şi mă miroşi a turtă dulce.