Mă întristează.
Nu mă lasă să intru-n camere albe de zi
Mă duce aiurea - e simplu.
Mă zâmbeşte.
Dar nu lasă Soarele să vină
Şi nici nu mă cheamă pe mine
Să poată zbura - e uşor.
Mă supară - mă transformă
Mă iartă - îmi poartă măştile
O iert - o salvez
O chem înapoi - întreagă.
Mă întristează de-atunci
De când era nenăscută
Şi nu te năştea - fericire
O iert - îmi cere s-o dezleg
O s-o şi iubesc - poate
Printre norii de aici, de jos, nu rezistăm mult împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu