O sa ajung si o sa umplu strazile alea de mirosul tau.
O sa intru acolo unde voi vedea primul afis “inchis” si o sa raman singura intr-un colt uitandu-ma la dara de pe geam cu multa rabdare.
O sa cer cel mai ieftin ceai celui care va intelege ca vreau sa raman chiar daca’i cu mult demult trecut peste program. Ca vreau sa stau acolo , sa privesc si sa ma joc cu murdaria pe sticla.
Voi ramane , sa fiu singurul client dintr-o liniste si furtuna cu foc si apa si aer. Voi desena o fata zambitoare sa nu ma simt atat de vinovata pentru atmosfera de neplacut.
Te caut sa ma intelegi ca stau acolo aproape chircita, citind si scriind si cerand alt ceai pentru ca celalat se raceste si mult zahar in fiecare minut care trece fara ca tu sa privesti spre scaunul albastru de toamna si de ce e dincolo de masca si de acoperise cazute prin strazile vietii mele care cauta ceva si totusi cauta nimic pentru ca acel ceva nu exista si il condamn pentru ca stie asta dar nu accepta si tot umbla aiurea ca sa-mi fie in fiecare zi de luni, marti sau miercuri, de ajuns.
Si ai fi cea mai frumoasa parte din mine in incaperea aia pentru ca nu ar fi altcineva in ea, pentru ca e un lacat la usa si sunt singurul client, iti amintesti ? Asa mai ridici ochii din josul pardoselii si privesti cu picioarele strambe intr-un mod al tau pentru ca tu nu simti ca toti, tu simti ca mine.
Oare cat va trebui sa platesc pentru toate cestile pe care le-am cerut, cand voi pleca? Totusi nu te vei vindeca de ea sau mint sau ma simt mai mult egoista cand mint asta ceea ce ma face sa ma simt mult mai bine.
Si cat imi place, omule , sa te pun sa joci rolul care-mi convine in fiecare zi.
Acum o vreme niciodata imi pictai gandurile colorat si ma salvai de la inec de acuarele, iar acum imi indulcesti ceaiul pentru toamna pictata tot de tine in culorile ei cu care iubesti .
Iubeste si cea mai urata frumoasa parte din mine cu care voi veni sa te inchid deschid.
Iubeste ca fumul care iese cu un calm enervant din tigara.
Si sa fie o zi de duminica netraita.
Si o zi de duminica netraita, traita luni din plin.
II. De la o vreme imi traiesti iubirile Duminica.
De ceva timp imi raspunzi la intrebari mute, la fiori neatinsi, la soapte ascunse.
Prin doua cuvinte. Pe care mi le arunci Duminica-n vise de acolo de departe ca si cum ar ajunge vreodata la mine. Tu stii ca se pierd in vanturi. Pe drum.
De ceva timp nu mai exista Duminici netraite.
Exista totul.
De la o vreme te incapatanezi sa-mi invii zilele si sa-mi omori noptile, imi afunzi urechile cu vuiete si-mi imbraci cearceafurile pline de inconjurul lumii.
Ieri mi-ai stralucit drumul de oameni si m-ai lasat adanc in Duminica de maine s-o traiesc. Si-o traiesc bine in singuratate. Tu doar ce-ai plecat. Usa inca scartaie momentele. Fumul calm care iese din tigara inca ma miroase. Nu-i prea mult. Te astept. O sa vii inapoi. O sa vii AZI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu