Astenie de primăvară

La sfârşitul ăstei zile lungi

Cât romanul vieţii tale pe care sperai

Să ţi-l scriu cândva printr-un război de buze uscate,

La sfârşitul ăstei zile lungi

Totul se rezumă la tine,

Şi la astenia de primăvară

care-mi sună-n podeaua mucegăită .

Părul dintr-un cui nu vrea să mă ridic,

O las să-mi povestească, pocnind

Despre cum nimic nu-ţi mai există acum

Nici măcar o ploaie, într-un cimitir.

La sfârşitul ăstei zile lungi,

Romanul vieţii tale mi-a umezit buzele

Într-un rece război- sloi.

Trăiesc

Trăiam,
Fiecare zi alergând
Aşteptând întâmplarea.
Trăiam,
De parcă nu-mi exista moartea.
Mi-am amintit,
Doar acum sunt trecătoare.
De atunci trăiesc.
Fiecare orice, în fiecare zi,
Aşteptând întâmplarea.
Şi ştiu că-i greu,
Dar nepăsarea nu-ţi oferă uitarea.

Încă mai visez

Încă mai visez.
Şi cât de greşit se întâmplă să fie totul,
Şi câte neşanse mă străbat din nou
În realitatea mea
Din vis.
Mi-e teamă,
Iar îmi vei curge prin vene
Şi când mă vei trezi
Îţi vei şterge din nou paşii.
Dar.. încă mai visez.
Oricât de greşit se întâmplă să ne fie totul.

Te-as iubi mai multe vieti intr-una

Te-as iubi mai multe vieti intr-una,
Si mai multe lumi prin alte vieti
Pana ti-as descifra fericirea
Si daca ai fi , as lua-o de la inceput,
Intotdeauna.