Mi-a alunecat inca de pe vremea cand purtam unghiile albe sidef si ma uitam spre ea cu priviri la fel, trecand poduri pana la cele mai ascunse si lenese inimi, pana la centrele din cele mai negre-albe pupile.
Inca de pe vremea aia, cand eu eram ea si tu erai eu te stia si pe tine doar ca nu te aflase inca si iti auzea gandurile dar nu stia ca nu-s ale ei si nici visele nu ii apartineau, si eu n-am vrut sa ii spun nimic. Acum imi spune ca am fost egoista, si la sfarsit fara de sfarsit n-o sa raman cu nimic. Si cu ce as fi ramas?
Imi scapa printe degetele desfacute si acum in vreme ce-mi port mandra unghiile portocalii, ca doar asa pot sa sper ca-mi pot strange pumnul si ca iti voi simti atingerea peste el ajutandu-ma sa-l completez.
Poate mai salvez ceva …
Macar vreo doua fire de nisip acum, doua altadata, iti fur si tie un fir de par metalizat , si poate-mi gasesc strada si eternitatea si cate-o lumina in fiecare culoare a ei.
Credeai ca-i simplu?
Un om si-o viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu